fbpixel

Ocolul Pământului în 50 de zile… cu tumori în abdomen 2023

Ewicare

Cu Maria CADART am stat de vorbă anul trecut (în noiembrie 2022), atunci ne-a relatat despre boala ei (cancer ovarian și gastric), respectiv despre cateterul implantat recent. Peste câțiva luni, în martie 2023, ne-a povestit din nou, după ce a sosit acasă la Melbourne, parcurgând un drum lung parcă deprins dintr-un roman de aventuri… 

Anul trecut ne-ați acordat un interviu, iar de atunci v-ați întors în Australia – din câte știu, la bordul unui transatlantic… 

Da, așa s-a întâmplat. M-am consultat cu câțiva specialiști după implantarea cateterului, și a devenit clar faptul că un zbor de lungă durată cu avionul ar fi destul de riscant. Trebiua să găsim cu soțul o altă alternativă pentru a ne întoarce în Australia. Călătoria cu transatlanticul a fost singura soluție. 

De ce ar fi fost riscant zborul? 

Zi de zi mi se acumulează lichid în abdomen, ceea ce prezintă risc de tromboză. Zborul durează în total aproape 24 de ore, poate aș fi avut probleme din cauza posturii și a diferenței de presiune atmosferică. 

Cum v-ați pregătit pentru călătorie? 

Ez kalandos volt. Olyan hajót kellett keresnünk, ami elmegy Ausztráliáig. Azért jelentett ez kihívást, mert a legtöbb hajó csak a Karib-szigetekig, illetve Európa körül közlekedik. Végül találtunk egyet, ami Southamptonból, Angliából indult el január 3-án. És mivel nem akartam repülni Magyarország és Anglia között sem (pedig egy rövid repülőút az orvosok szerint vállalható lett volna), meg kellett szervezni az utazást a kikötőig autóval, vonattal. Ez volt az út nehezebb része, a hajóra szállás után azért már sokkal könnyebbé vált minden. 

Aventurile s-au ținut lanț Trebuia să găsim o navă cu destinația Australia. Problema a fost că cele mai multe nave circulă până la Caraibe sau în jurul Europei. În cele din urmă am găsit o navă care a pornit din Southampton pe data de 3 ianuare. Însă nu am vrut să zbor nici între Ungaria și Anglia (cu toate că un zbor de scurtă durată, potrivit specialiștilor, nu ar fi prezentat probleme). Trebuia deci să organizăm călătoria până la port cu mașină și tren. Asta a fost partea mai grea. După ce am urcat la bordul navei, totul s-a liniștit în jurul nostru. 

Care au fost etapele călătoriei până la port? 

Inițial am plănuit să ne ducă sora mea până în Franța cu mașina. În acest caz ea ar fi trebuit să se întoarcă acasă de una singură, așadar am decis să rezervăm un taxi. Am petrecut o noapte la Frankfurt, după aceea am traversat cu trenul Canalul Mânecii. Ajunși la Londra, din nou am rezervat cameră și taxi, și într-un sfârșit, în portul din Southampton am urcat la bordul transatlanticului în data de 3 ianuarie.  

Povestea e plină de aventuri chiar și până în momentul sosirii la bord. Cum ați trecut prin toate acestea cu un cateter implantat în abdomen?  

Cateterul mi-a salvat practic viața. Din cauza stresului organismul meu produce lichid în ritm mai rapid, deci în timpul călătoriei pe continent am drenat mai des decât în circumstanțe obișnuite. Nu mi-am făcut griji în acest sens, pentru că am avut tot timpul posibilitatea să drenez. Am știut că, odată ajunși în camera de hotel, pot să drenez lichidul cu ajutorul cateterului. Pentru acest lucru sunt foarte recunoscătoare.  

Cum ați cooperat cu compania de transport maritim în privința bolii? 

Trebuia să completez multe formulare nu numai pentru ei, dar și pentru compania de asigurări. La bordul navei era o echipă medicală, iar în cazul unor probleme au putut oferi asistență medicală potrivită pasagerilor pe baza informațiilor furnizate de ei. 

În timpul călătoriei ați avut nevoie de serviciile acestei echipe? 

Deloc. Sunt un bolnav norocos, pentru că nu am dureri (în afară de disconfortul produs de balonare), nici cu cateterul nu am avut probleme. 

În timpul drenajelor ați folosit consumabile, deci s-au produs deșeuri. Compania a avut cerințe în această privință? 

Colectarea selectivă a deșeurilor a fost obligatorie. Au fost plasate coșuri de gunoi în cabine nu numai pentru deșeurile organice și reciclabile, dar și pentru cele medicale. Acestea se aflau în băile cabinelor. Deci trebuia să pun într-un loc special tot ce s-a adunat pe parcursul utilizării cateterului. 

Cum au decurs zilele la bord? 

Drumul a durat cincizeci de zile, au oferit servicii variate pe lângă masă și cazare. Mai multe restaurante au stat la dispoziția pasagerilor, puteam să mergem la teatru, la cinema, la ore de pictură. Pe parcursul drumului am oprit în mai multe porturi, de exemplu la Insulele Bahamas, Insulele Hawaii. Eu am rămas pe navă de fiecare dată să nu prind vreo boală. 

O zi tipică a început cu micul dejun, după care am ales un program, de exemplu ne-am dus la oră de pictură, acolo puteam să pictăm pe teme legate de porturi sau de fotografii diverse. După-masă sau seara iarăși puteam să alegem dintre mai multe programe (mi-a plăcut foarte mult un chitarist virtuoz), sau am ales ceva de citit de la bibliotecă. Au fost și zile când nu am participat la niciun program, pur și simplu am stat pe terasă să privesc oceanul lin, fermecător.  

Ați avut parte de condiții meteo neplăcute pe drum? 

O, da! La începutul lunii februarie s-a format un ciclon puternic în apropiere de Noua Zeelandă, din păcate noi am intrat în acest ciclon. Traseul plănuit trecea pe lângă Insulele Fiji, dar din cauza vremii nefavorabile căpitanul a modificat ruta. Când am ajuns în primul port din Noua Zeelandă, la Auckland, ne-a prins ciclonul, trebuia să staționăm în port timp de trei-patru zile din cauza ploii torențiale. 

Chiar și la începutul drumului, când am pornit de la Southampton, am avut parte de o situație asemănătoare. Oceanul era încă în plină iarnă, trebuia să luăm tablete pentru rău de mare. În timpul primelor cinci zile apa a produs valuri mari în jurul navei. 

Nu v-a fost frică? 

Nu. Când omul este încercat de o boală gravă, trece ușor peste astfel de evenimente de zi cu zi. Dar dacă m-ați fi întrebat înainte de boală, poate aș fi vrut să mă întorc. 

E foarte interesant ceea ce spuneți, o să abordăm această temă mai pe larg. Cât de des ați drenat pe navă lichidul acumulat?  

La începutul drumului am fost foarte agitată (am avut probleme cu viza SUA cu toate că am aranjat totul din timp), în primele zile am făcut drenaj în fiecare zi din cauza stresului. Am încercat să aștept câte două zile cu drenajul, dar pe parcursul primelor două săptămâni s-a întâmplat să nu pot. M-a neliniștit și cantitatea mare de lichid care s-a acumulat. Mai târziu, după ce totul s-a potolit în jurul nostru, m-am liniștit și eu, era suficient să fac drenaj din trei în trei zile, ceea ce a rămas un ritm constant până în prezent. 

Când ați aflat (încă în perioada petrecută acasă, în Ungaria) că aveți tumori, ați refuzat chimioterapia. Care au fost cauzele acestei decizii? 

Toată viața am evitat, dacă era posibil, să iau medicamente. (Totodată susțin importanța medicilor și a medicamentelor.) Chimioterapia ajută la îndepărtarea celulelor canceroase, dar de fapt distruge tot. O altă cauză a deciziei este că tata a fost diagnosticat acum cinci-șase ani cu cancer pulmonar, iar după operație a considerat că e spre binele său să refuze chimioterapia. Deci în familie cu toții suntem de aceeași părere în această privință (tata, slavă Domnului, se simte bine și acum). Nu vreau să spun că toată lumea trebuie să aleagă această cale, dar eu am știut că nu o să accept chimioterapia. 

Cum au decurs investigațiile după ce ați ajuns acasă în Australia? 

În comparație cu sistemul din Ungaria, aici în spitalele private serviciile medicale (investigațiile, intervențiile) se găsesc toate la un loc. Cu ajutorul unei cunoștințe am ajuns la un profesor specialist în domeniul bolilor canceroase. Imediat m-a internat în spital, în două zile s-au făcut analizele de sânge și CT-ul. Când au venit rezultatele, doctorul mi-a explicat posibilitățile. Ca și în Ungaria, mi s-a spus și de data aceasta, că tumorile nu se pot elimina prin operație. Iarăși mi s-a propus chimioterapie, dar aici refuzul acestui tip de tratament nu înseamnă sfârșitul contactuluii cu spitalul. Mă duc în continuare periodic la control la acest profesor, la spital mi se măsoară greutatea, se fac analize de sânge. Deci se respectă în cea mai mare măsură decizia luată. 

La finalul investigațiilor din spital m-am sfătuit cu soțul și cu fiica, ea mi-a cerut să dau totuși o șansă chimioterapiei. Astfel am participat la o singură ședință de chimioterapie, trebuia să încerc tratamentul de dragul fiicei mele, dar m-am simțit extrem de rău. A trebuit să fac drenaj iarăși în fiecare zi din cauza stresului și a efectelor tratamentului, am avut buzele inflamate, nu am putut să mănânc. Starea de rău a durat o săptămână. Am spus doctorului, că nu mai vreau să continui. De atunci sunt mult mai liniștită, merg pe calea aleasă cu ajutorul asistenței medicale potrivite. 

În consecință ce fel de tratament se aplică acum? 

La spital am primit ajutorul necesar: m-a consultat un dietetic și un kinetoterapeut, am primit sfaturi de la ei. Scopul este să creștem forța și nivelul de albumină. Nu am dureri, tratarea decurge prin metode naturale, nici acum nu iau medicamente (numai vitamine și antiacide). 

Ce efect are acest tip de tratament asupra tumorilor? 

Investigațiile au arătat că starea mea nu s-a schimbat. Tumorile nu s-au modificat, hemograma este foarte bună în continuare (față de mărimea și tipul tumorilor), ca și în cazul ptimelor analize, făcute în Ungaria, ceea ce este o veste foarte bună, având în vedere cât de repede a avansat boala. 

Ați putea face o comparație între viața de dinaintea călătoriei în Ungaria și cea de după întoarcerea în Australia?  

În timpul călătoriei am împlinit vârsta de cincizeci de ani. Spun acest lucru doar pentru că omul, la această vârstă, a trecut deja de jumătatea vieții. Înainte de boală m-am gândit mult, ce scopuri pot să mai am în viață după ce am crescut un copil. Sincer vorbind, în acea perioadă nu am fost la locul potrivit din punct de vedere moral, nu am știut, în ce direcție s-o iau. Din cauza pandemiei mulți din jur au devenit depresivi, și eu am fost foarte deprimată, cu toate că nu am dus lipsă de nimic. Iar acum, când mă confrunt cu o boală destul de gravă, simt că fiecare zi este un dar pentru mine, și am înțeles ce bine e să trăiesc. Am devenit mai deschisă, am curajul să cer ajutor. Arăt extrem de rău, sunt numai piele și oase (cu excepția abdomenului), uneori mi-e teamă, cum vor reacționa alții la această schimbare de aspect. Totuși, am decis să nu mă ascund. 

În interviul precedent ați spus că boala v-a îndrumat spre scopul de a ajuta oamenii pe plan psihic. Ați reușit să realizați în oarecare măsură acest scop până în prezent? 

Cu câțiva ani în urmă am absolvit facultatea de psihologie, pentru că am vrut să îmi restabilesc viața. Acum, după ce ne-am întors, am avut niște conversații profunde cu prietenii. În urma acestora unii au realizat, că vor să-și schimbe viața, pentru că nu este suficientă rutina de zi cu zi. Au înțeles că trebuie acordată o atenție mai mare celor din jur. Înainte nu ne-am prea căutat unii pe alții, acum suntem din nou în legătură mai strânsă. Văzând starea mea de spirit au realizat că viața se poate trăi cu o atitudine pozitivă. Cei care vin la noi, pleacă cu sufletul înseninat, cu îndoieli mai puține, fără tristețe. 

Să mai vorbim puțin despre utilizarea cateterului, pentru că ați făcut drenaj în situații foarte diferite. Ați putea rezuma aceste experiențe? 

Am doar cuvinte de laudă. Cateterul implantat la clinica ewicare este simplu de utilizat. Pot să gestionez aproape toată procedura de una singură: desfac bandajul, conectez tubul la pungă, drenez lichidul, îndepărtez punga cu mănușile, sterilizez, pun capacul pe tub, respectiv bandajul în jurul ranei. Am nevoie de ajutor doar la ultima fază, pentru că plasarea foliei autoadezive necesită încă o persoană. Dacă există un loc unde se poate sta jos sau se poate culca, toată procedura se poate efectua ușor, în siguranță. Cateterul este un ajutor imens în viața de zi cu zi, pot să spun fără ezitare: implantarea acestui dispozitiv merita toți banii. Omul se teme la început din cauza tubului care atârnă din corp, neștiind dacă acesta va produce probleme sau nu. Timp de două-trei săptămâni după intervenție soțul m-a ajutat mult pentru că rana era încă proaspătă, dar în această perioadă am deprins rutina necesară. 

Ce cantitate drenați de obicei? 

Întotdeauna doi litri. Simt o ușurare imensă de fiecare dată, pentru că presiunea dispare. Câteodată chiar uit pentru câteva ore faptul că sunt bolnavă. 

Foarte mulți se confruntă, ca și Dumneavoastră, cu boli grave. Pe baza experiențelor și aspectelor psihologice cum ați putea încuraja pe cei care se află în situații asemănătoare? 

Să nu ne gândim nicio clipă, oare când va veni ziua morții, cât mai avem de trăit, ce ne va aduce ziua de mâine. Ceea ce contează este momentul de față. Fiecare trebuie să-și asume, ce poate să facă pentru a evita să se gândească mereu la boală. De obicei eu nu spun că am cancer, acest lucru nu mă preocupă în mod constant, încerc mai degrabă să fac ceea ce pot. Dacă obosesc, mă întind, și nu-mi spun că sunt lovită de soartă, din contră. mă bucur, că am reușit să gătesc, să fac ordine în bucătărie. Deci mă concentrez la ceea ce am reușit să fac, nu la ce aș putea face dacă aș fi sănătoasă. Contează ceea ce este în prezent, și ceea ce pot să fac ca zilele să fie mai frumoase pentru mine și pentru cei din jurul meu. 

ewicare medical center

Töltse ki kérdőívünket, amelyről kiértékelést küldünk Önnek.

Szeretnénk ezzel segítséget nyújtani ahhoz, hogy betegségével kapcsolatban felmérhesse további lehetőségeit.