Maria din Brașov a suferit o mică intervenție specială în mai 2023 la Centrul Medical ewiCare. Datorită acestei intervenții poate evacua acasă, cu ajutorul membrilor familiei, lichidul acumulat în abdomen. Am discutat cu ea o lună mai târziu despre evenimentele premergătoare, despre călătorie și despre intervenție. Cu toate că Maria are de confruntat mai multe boli grave, vocea ei reflectă o personalitate plină de viață și energică, care nu se lasă intimidată de greutăți.
Știm că în România paracenteza în prezent se efectuează doar în spital… Cum este totuși posibil să drenați lichidul acasă, oricând socotiți că este necesar?
Într-adevăr pot să drenez lichidul acasă, dar pentru această posibilitate a fost nevoie de intervenția făcută la Centrul Medical ewiCare. Există un dispozitiv, un cateter, cu care pot să elimin lichidul când doresc, când se acumulează, de două-trei ori pe săptămână, depinde.
Faptul că aveți un cateter permanent implantat în abdomen, presupune un șir foarte lung de evenimente. Să parcurgem acest șir de la începutul bolii, de la primele simptome…
Începutul bolii… Acum mai bine de un an, în februarie 2022 m-am simțit mai rău, am observat că mă umflu în abdomen. N-am avut poftă de mâncare (mai târziu mi s-a făcut greață de orice am mâncat), am obosit foarte repede – nu știam ce mi se întâmplă. Mai înainte a fost pandemia, n-am mai făcut analize, n-am fost pe la spital. Și atunci, în februarie am luat hotărârea să mă duc la un medic. S-a descoperit că am ascită și că am o boală de care nu știam până atunci că o am: ciroză hepatică. Medicul mi-a făcut tratament la spital ca să elimin apa în mod natural, dar nu s-a putut, și atunci am luat hotărârea să fac paracenteză. De atunci am făcut aproape în fiecare lună, apoi din două în două săptămâni, pânâ am ajuns la Centrul Medical ewiCare acum o lună.
S-a dovefit deci faptul că umflarea abdomenului are la bază din păcate o boală gravă. Cum ați reacționat când ați primit diagnosticul?
L-am luat ca atare, m-am resemnat. Nu m-am panicat, nu m-am speriat, nu m-am consumat. Mi-am spus: ce va fi, asta va fi, toată lumea trece prin bune și rele. N-am cedat, dar perioada în care am ajuns și la dializă, a fost mai dificilă (am primit prea multe diuretice și mi s-a blocat un rinichi). Atunci un pic am cedat, dar nu atât cât să mă consum.
Ce fel de investigații, ce fel de tratamente s-au făcut pentru ciroza hepatică?
S-au făcut tot feluri de investigații: CT, ecografie, toate care sunt necesare, mi-au dat albumină, arginină. Am fost de multe ori internată, aproape în fiecare lună. Mergeam pentru câte două-trei zile, o săptămână.
Cum ați reușit să potriviți ședințele de dializă și paracenteză?
A fost foarte greu și obositor, dar trebuia să le parcurgem. Pe lângă cele trei ședințe de dializă pe săptămână făceam paracenteza cam la două săptămâni, mi se strângea o cantitate foarte mare de lichid – s-a drenat în jur de 10-12 litri pe ședință.
Această cantitate mare de lichid v-a schimbat în oarecare măsură viața de zi cu zi?
Sigur că da, totul a devenit foarte dificil, nu mai puteam să respir, nu mai puteam să merg.
În această situație complicată, cu problemele care s-au tot înmulțit a urmat însă o schimbare foarte importantă. O întreb pe fiica Dumneavoastră: de ce ați căutat altă soluție pentru drenaj?
Am încercat să găsesc o variantă cu care să-i fie mai ușor mamei. Am întrebat aici medicii dacă există vreo soluție să nu mai fie înțepată și să meargă atât de des la spital, dar doctorii de aici nu știau nicio altă variantă. Atunci am tot căutat pe internet până am găsit Centrul Medical ewiCare.
Provocările în această fază însă s-au mai acumulat: pentru acest cateter trebuia să călătoriți într-o țară a cărei limbă nu o cunoașteți…
Prima oară când am sunat la cabinet am rămas surprinsă că s-a răspuns în limba noastră și m-am cam liniștit după aceea. M-am gândit că dacă se vorbește limba română, totul va fi mult mai ușor. Într-adevăr așa s-a întâmplat, însă nu numai înainte de intervenție: primim în continuare ajutor de la personalul cabinetului oricând avem nevoie.
Povestiți puțin despre călătorie…
Am reușit să parcurgem cu bine drumul de opt ore. A fost cât de cât lung și nu foarte comod, dar am reușit să ajungem cu gândul că o să-i fie mai ușor mamei. Am mers înainte și a fost bine. Este destul de accesibil drumul de la Brașov la Budapesta, n-au fost probleme. Se poate merge liniștit până acolo pe autostradă, drumul nu este deloc imposibil de parcurs. Mama, ținând cont de starea ei, a rezistat foarte-foarte bine.
Din fericire ați ajuns cu bine la Budapesta. Care au fost impresiile Dumneavostră despre cabinet?
Am avut impresii foarte bune: o clinică modernă, curată, cu oameni comunicativi, deschiși. Personalul ne-a ajutat în toate problemele, am avut noroc și cu domnul doctor, ne-am înțeles și cu el, fiind vorbitor de limba română.
Se pare că putem concluziona ceva foarte important: distanța mare nu este un obstacol în formarea încrederii. Doamna Maria, povestiți puțin despre operație, despre evenimentele de după intervenție…
Am suportat-o foarte bine, n-am simțit nimic, a fost perfect pentru mine, mai bine decât la o paracenteză. După intervenție a urmat o supraveghere de câteva ore: mi s-a măsurat tensiunea, m-au întrebat de mai multe ori cum mă simt, s-a făcut și drenaj – mi s-a evacuat o cantitate destul de mare de lichid (vreo 10 litri). Nu am înțeles limba, dar n-am avut probleme pentru că s-a tradus totul. Personalul a fost foarte amabil, m-am simțit acolo ca în familie. Domnul doctor a fost foarte atent, nu am nimic de obiectat. După supraveghere am părăsit cabinetul, ne-am și întors în acea zi la Brașov. Am avut ceva durere câteva zile – nu a fost ceva de nesuportat –, s-a făcut și puțin puroi, dar s-a rezolvat problema în scurt timp. Acum s-a vindecat rana, nu mai simt nimic, pot să dorm pe partea aceea. Pot să recomand această intervenție pentru oricine are nevoie, eu mă simt foarte bine.
Aeastă evoluție a evenimentelor este într-adevăr excepțională, putem spune fără exagerare: povestea Dumneavoastră poate fi o sursă de forță psihică pentru toți cei care o citesc. Convingerea mea este că acest lucru se poate afirma și în legătură cu ceea ce a urmat după implantare – să vedem deci, cum se desfășoară acum viața Dumneavoastră de zi cu zi…
E bine că nu mai am grijă să merg la spital pentru paracenteză, și nu mai stau cu acea mare greutate pe mine. Înainte îmi era foarte greu să mă duc la fiecare două săptămâni, nici medicii nu erau dispuși tot timpul să facă paracenteză (de exemplu din cauza concediilor). Nu oricine face procedura, aveam trei medici la care mergeam. Cu acest cateter e mult mai ușor și mai comod, acasă mă ajută fiica mea și nora mea. E foarte simplu de utilizat: conectez punga la tubul implantat, evacuez lichidul, după drenare totul trebuie șters bine, trebuie sterilizat – avem tot ce este necesar în trusa de pansamente care mi s-a dat de la cabinet. Tubul are un capac, iar la sfârșit totul se pansează, după aceea nu mai am treabă cu el, nici nu mai simt că am făcut drenaj. La recomandarea medicilor iau vitamine, arginină, și pun albumină pentru că, făcând drenaj, albumina se elimină din organism. Pentru ficat mai mult regim mi-au prescris medicii. Tot mi s-a spus să fac transplant, dar nu mă preocupă posibilitatea – sunt și anii, și nu cred că mai rezist. Merg la muncă în fiecare zi, nu am muncă grea: am un magazin pe care trebuie să-l supraveghez. Foarte mult îmi place să gătesc, să călătoresc, să văd peisaje, să văd lucruri noi – cu posibilitatea timpului pe care îl am între ședințele de dializă. Pot să merg pe jos mult, n-am nevoie să mă ajute cineva în deplasare. Bunăvoință am, mai obosesc din când în când, asta este. Dar nu mă las, merg înainte, orice ar fi.
